Aseara am iesit la ceai. Unde? Intr-o ceainarie.  Care? Ceainaria Infinitea. Pana acum n-am auzit de ea. Pana acum nu m-a interesat subiectul atat de mult. Ma interesa doar daca prietenele mele propuneau vreo iesire – la ceai si nu la bere sau mancare – si trebuia sa imi arunc ochii pe Sfantul Google sa vad ce mai gasesc interesant.  Si cred ca m-am plimbat in vreo 3-4 dintre care, singura pe care o stiu (si cred ca stiu sa ajung acolo si cu ochii inchisi) e Aromaroma (care e undeva in zona Buzesti-Grivita [zona este stabilita de delimitarile mele proprii, ea poate foarte bine sa fie si Victoriei]) si cam atat. Stiu ca mai exista si Green Tea dar din cauza fobiei mele pentru scari, evit locul si oricum, ceaiul nu era grozav.  Era doar ceai. Si ceai din ala pot sa-mi fac si eu acasa. Deci nu.

Ideea e ca atunci cand vrei sa bei ceai si drept urmare, cauti o ceainarie, vrei sa mergi intr-o ceainarie in care ceaiul chiar sa fie bun. Nu neaparat special ci bun. Gustos. Aromat. BUN!

Si un ceai bun se obtine printr-o combinatie de factori atent selectionati. Cum ar fi:  sa fie semi intuneric, sa ai scaune comode (la infinitea initial am nimeri ceva usor incomod, dar nu din cauza lor ci din cauza ca sunt eu mai inalta si genunchii mei erau cu 30 de cm mai sus de masa. ). Eu mi-am tras un minifotoliu care mi-a asigurat o ingurgitare placuta a ceaiului fierbintel.

Also, sunt importante micile detalii: biscuitii aromati (nu din aia la plic cu aroma de scortisoara) pe care sa ii inmoi in ceai. Bine, nu stiu daca e “ok” sa ii inmoi. Eu o fac ca-mi place mie mai mult si ca nu ma inteleg bine cu chestiile tari. Conteaza mierea si zaharul, conteaza ca nu se fumeaza inauntru. Pana aseara credeam ca e ceva normal sa se fumeze intr-o ceainarie. Pfiuuuu. Acum nu mai cred acelasi lucru.

Cumva aseara am constientizat acest cumul de factori. Stiam ca exista ceva, ca trebuie sa fie cateva lucruri care sa conteze la o ceainarie, dar pana aseara nu mi-am dat seama ce anume m-a facut sa apreciez cu adevarat timpul pe care l-am petrecut in ceainaria respectiva.

Ei bine, ceainaria Infinitea e acea ceainarie in care nu te duci doar ca sa te duci intr-un loc in care sa te vezi cu prietenii tai si sa vorbiti … infinit. Nu, e o ceainarie in care chiar te bucuri de ceai. Pentru ca e bun, pentru ca e liniste, pentru ca e frumos si elegant. Si pana acum nu am fost atenta la asta. Dar de-acum voi fi, va promit.

Si nu va pot promite ca ajunge aroma ceaiului la voi decat daca mergeti acolo. Si cand ajungeti, puteti sa va ganditi la mine. O sa scriu pe blog daca sughit sau ceva:)).

PS: incercati sa mergeti acolo, acum, cand totul e verde si inca sunt floricele in pomi. Cotroceni e un cartier superb. Daca as avea doua suflete, as vinde unul cuiva “rau” ca sa stau acolo.

Share on Facebook

Barbatii au momentele lor speciale pe care noi femeile nu le intelegem intotdeauna. Momentele in care se transforma in gameri inraiti. I literally suck at CS, nu-s in stare nici macar sa tin minte nici nu cine-s in echipa si uneori incurc stanga cu dreapta. Clar nu-s talentata la din astea. Dati-mi o ferma si atunci facem afaceri. Totusi, iubitul meu s-a distrat pe cinste amintindu-si de jocurile care i-au furat o multime de ore in liceu, alaturi de o sleahta de vlajgani, distractie despre care povesteste in randurile ce urmeaza.

Cu ocazia invitatiei lui Toma la Bloggers Lan Party mi-am adus aminte de zilele bune din tinerete cand ne strangeam doi, trei prieteni cand se intampla sa fie plecati parintii unuia dintre noi si puneam de un LAN party.

Pe vremea aia foloseam cablu coaxial (ca cel pentru antena TV pentru cei care s-au pomenit direct cu router wireless in casa), mufe BNC si celebrul conector in “T” ca sa ‘facem reteaua’. Ei bine cu ocazia BLP hardware-ul a fost modern, multumita celor de la Maguay, iar reteaua a mers fara probleme multumita lui Toma care a avut grija ca totul sa fie organizat si gata la timp. Cu toate astea spiritul a ramas acelasi, cei 24 de bloggeri prezenti masurandu-si talentul in titluri clasice precum Quake2, Counter-Strike 1.6 si Medal of Honour 2.

Pentru incalzire am inceput cu Quake2 si mi-am adus aminte ca era o vreme cand a tinti cu mouse-ul si pe verticala nu era o optiune default. Dupa ce am trecut peste valul inital de nostalgie si frustrare am trecut la Counter-Strike, de departe cel mai popular joc al evenimentului. Se pare ca a trecut mai mult timp decat imi aduceam aminte de zilele bune din liceu in care obisnuiam sa frecventez salile de calculatoare caci prestatia mea mediocra mi-a asigurat un loc in echipa castigatoare dar, din pacate, nu am reusit sa imi ajut echipa la nivelul pe care mi l-as fi dorit. Voi folosi insa mouse-ul Savu si mousepad-ul Taito castigate in urma concursului de Counter Strike si puse la dispozitie de cei de la Roccat, pentru a-mi ascuti reflexele pentru editia viitoare .

Pana am ajuns la Medal of Honour insa mi-am intrat in mana si am reusit sa ies in fruntea clasamentului la una dintre rundele haotice din transeele celui de-al doilea razboi mondial, castigand astfel un HDD extern de 750G din partea celor de la Toshiba.

Una peste alta a fost un eveniment reusit care ne-a tinut captivati mai mult de 10 ore. Pe langa organizarea de exceptie din partea lui Toma si a celor de la Romtelecom, care ne-au pus la dispozitie locatia, am mai avut parte si de o multime de premii oferite de Toshiba (3 HDD-uri externe si laptop-urile Toshiba Qosmio x870 si Tosjiba Z930 in teste), Roccat (5 mousi Savu si 5 mousepad-uri Taito), Ubisoft (Far Cry 3 si Asassin’s Creed III), BenQ (monitor de gaming GL2750HM). De asemenea merita multumiri si cei de la Maguay care au asigurat calculatoarele necesare si cei de la PCGarage, care am inteles ca au sarit in ajutor intr-un timp foarte scurt cu dongle-uri wireless pentru toate calculatoarele.

Pe scurt m-am distrat de minune si abia astept editia urmatoare!

Share on Facebook

Stiam ca stiu sa patinez. Merg pe role de vreo 7 ani si pe patine am mers prima oara acum vreo 3 si nu e foarte, foarte diferit. La urma urmei, daca nu vrei sa faci smecherii peste smecherii si vrei doar sa mergi lejer e chiar mai usor decat mersul pe role. Una peste alta, eu nu m-am gandit ca voi patina impreuna cu 30 de copii. Copii care aveau varste cuprinse intre 3 si 15 ani si care sunt PLINI de energie. Energie doboratoare.

Vreo doi copii au intrat in mine, unii mi-au iesit in cale, altii se fereau de mine, pe cativa i-am luat in brate, era sa si cad cu un pusti la un moment dat dar nu a fost sa fie. Ideea e ca a trebuit sa merg si sa ma si feresc “in acelasi timp”.

In schimb, copiii fotografi au fost tare dragalasi. Am dat zeci de ture pentru ei si am incercat sa zambesc sau sa ma stramb, stiti voi, ca sa aiba ce fotografia, ne-am distrat noi acolo. O fetita mi-a povestit ca prima data cand a fost la patinoar a vazut cum o alta fetita i-a taiat degetul cu patinele unei alte fetite. Din greseala, desigur.

Una peste alta, Cris a fost inconjurata de copii astazi, era toata un zambet, avea explicatii pentru orice si o multime de sfaturi in tolba. Plus ca astia mici o adora.

Le recomand parintilor (daca sunt parinti care ma citesc) sa isi indemne copiii sa vina la cursurile pentru copii tinute de Cris. Acesta se numeste Atelier “Visual Learning” pentru copii si costa 50 de lei/sedinta/copil. E fun, e interactiv, e ceva nou pentru un copil sa invete ca in spatele pozelor se ascund multe informatii care i-ar putea fascina!

Share on Facebook

doamna: -Da domnisoara, ziceti

eu: Aveti cumva carne de vita? Vreau din aia … cum ii zice? Randunica!

doamna: aia e vrabioara domnisoara

eu: eh, vrabioara, randunica, ceeee … aia nu-i tot o pasarica?

Imaginati-va cu ce pofta a ras doamna (impreuna cu colegele care au auzit conversatia). Cred ca in adancul sufletului voiau sa imi dea marfa pe gratis!

PS: nu mi-a fost foarte greu sa-mi aleg tag-urile pentru acest post.

Share on Facebook

Ne-am hotarat sa mergem in Barcelona undeva prin februarie si pana prin martie – aprilie am verificat preturile pentru perioada Septembrie – Octombrie. N-am vrut sa mergem in vara ca probabil ne-am fi lovit de

1. o mare de turisti

2. preturi mai mari

3. temperaturi de peste 35-40 de grade.

Pen’ca am vrut sa evitam cele mai de sus, ne-am hotarat pentru sfarsitul lui septembrie. 10 zile. Like boss.

Biletele de avion au costat decent. Am fost desigur pusa la zid si certata ca de ce n-am mers cu Tarom, Luftansa si alte companii aeriene care probabil ne-ar fi costat cu vreo 50 de euro in plus da’ ar fi avut scaune mai bune, sandvisuri gratis si … cam atat, da’ stii cum e, sunt 50 de euro pe care ii dai nu ii iei deci Blue Air a fost.  Eu am avut noroc doar de Wizz pana acum si Blue Air nu mi s-a parut chiar ala negru.

La plecare (sambata) erau doar 28 de grade timp in care Dana purta doar un tricou si murea de cald si am aterizat la 6 seara in Barcelona, it was raining cats and dogs si erau vreo 17 grade. My bunnies were available for Check-in. Din fericire, cunoscandu-ma friguroasa aveam o jacheta la indemana si nu m-am facut de cacao.

Am inchiriat o garsoniera micuta, draguta si comoda chiar langa Arcul de Triumf si chiar a fost o alegere buna, pentru ca era foarte aproape de metrou si de supermarketuri.  De la Aeroport si pana in oras am facut cam 40 de minute cu trenul (au astia un sistem de transport jos palaria!) dupe care am luat metroul dupe care am ajuns la destinatie pe la 8. Afara ploua in continuare si era si mai frig.

Din pacate in prima zi nu am avut cum sa vedem ceva, altceva decat frumosul cartier in care am locuit, pentru ca ploua, era intuneric si frig si pentru mine asta a fost indeajuns. In schimb ne-am invartit pe stradute pe acolo, am mancat o pizza in baruletul de la parterul blocului si apoi am stat inconstienta in pat pana dimineata.

A doua zi (duminica) ne-am facut bagajelul si am luat-o la pas. Nu mai stiu ce aveam in plan sa vedem – vreo 5-6 muzee (in inoceta noastra credeam ca o sa avem TIMP sa vedem 1000 de chestii) si am sfarsit prin a vedea doar vreo 3. De unde stateam noi, faceam cam 5 minute pana la Metrou Jaume care ne-a servit drept reper in drumul nostru spre muzeul Picasso. Apoi ne-am uitat aiurea pe harta si am ajuns in port ) Port Vell de unde puteam sa o luam fie spre plaja Barceloneta fie spre La Rambla. Noi am ales sa intram in ­­Museu d’Història de Catalunya  (intrarea a fost vreo 3 euro/pers) am vazut multe lucruri interesante + multe panouri cu explicatii si pe alocuri filmulete care te ajutau sa intelegi mini parti din istoria Orasului (de fapt a zonei).

Dupa cele 2 ore petrecute in MHC am urcat la terasa unde ne-am tras putin sufletul, ne-am plans oboseala, am facut cateva poze si ne-am hotarat sa ne intoarcem la Jaume si sa cautam mai cu spor Muzeul celui ce a purtat numele de Pablo Picasso. 40 de minute mai tarziu l-am si gasit (asta dupa ce Bogdan m-a fraierit cu success sa nu intram intr-un Burger King – unde eu voiam neaparat sa mancam pentru ca in Romania nu mai eeeeeee – ). Cand am ajuns era o coada de vreo 30 de persoane la care am stat vreo 5 minute si chiar cand am vrut sa intram am constatat cu stupoare ca duminica dupa ora 3 intrarea in muzeu e gratuita. Cum intrarea costa 11 euro (-20% conform cardului nostrum de reduceri) am zis ca 20 de euro nu-s de ici de colo si am facut stanga imprejur si-am zis ca ne intoarcem dupa 3.

Facand aceasta brusca miscare am cam ramas …. fara plan. 5 minute mai tarziu ne-am hotarat ca mergem sa vizitam Catedrala (care nu-I acelasi lucru cu La Sagrada Familia – in cazul in care erati nedumeriti) si ce-o mai fi prin zona. Ajunsi acolo, am vizitat si un mini targ de antichitati si am facut poze, poze, poze si apoi am fost sa vizitam Museu Frederic Marès – unde intrarea a fost gratuita (era déjà 3) si unde am stat alte 2 ore. Din punctual meu de vedere, muzeul acesta a fost unul interesant-ish. Domnul Mares era, printre multe altele, si un mare colectionat si am avut ocazia sa vad zeci de sculpturi, Iisusi crucificati – din lemn, piatra, marmura, etc. colectii intregi de ace de par – vechi de zeci/sute de ani, gentute de dama, clame si clamite de par, evantaie, bijuterii, pistoale, pistolase si alte arme de tras/lovit/ranit. Ditamai colectia. Toate aranjate frumos intr-o casa cu o curte interioara superba, cu bancute, o mini fantana unde se jucau zglobii niste pestisori. Incantator chiar!

Pentru ca era aproape 5 jumatate ne-am grabit sa ajungem la muzeul lui Picasso. Cand am ajuns acolo ne-am dat seama ca nu am luat in considerare faptul ca si alti oameni vor sti de faptul ca dupa ora 3 e intrarea gratuita si am dat nas in nas cu o coada  … impresionanta. Vreo 250 de oameni in fata noastra. Am intrat in 20 de minute – ceea ce a fost chiar  … rapid. Am stat cam o ora si putin (nu aveam voie sa facem deloc fotografii in interior – in unele muzee ai voie sa faci poze dar fara blitz). Muzeul era impartit pe camere si perioade de “dezvoltare” ale lui Picasso. Dupa asta am ajuns la concluzia ca eu nu stiu sa apreciez arta pentru ca nu am inteles de ce dupa o perioada Picasso a decis ca oamenii trebuie sa fie pictati cu ajutorul formelor geometrice. But hey, that’s just me!

Atat pentru ziua 1. Nu de alta, da’ mai am atatea zile de povestit plus ca e 2 noaptea si mi-e somn. Dar revin cu restul povestirii.

Va las cu niste poze!

Share on Facebook

Share on Facebook

Acum cateva saptamani (atat de multe, incat pe vremea aia inca eram vitica) am participat la o discutie despre lapte, cu Mihaela Bilic. Despre dumneaei mai stiam cate ceva, ii citisem acum ceva timp cartea “Traiesc, deci ma abtin” si eram tare curioasa sa vad cum va decurge seara si mostly, eram curioasa sa vad daca imi va “trezi” pofta de lapte.

Inainte de a ma avanta in alte idei, e musai sa va spun ca eu nu beau lapte. Deloc. Cat am stat acasa la ai mei am baut tone de lapte, probabil pentru ca aveam vaca si mama bascula in mine tot ce insemna lapte, smantana, branza, chisleag and some other milk-based products. De cand m-am mutat singura in Bucuresti, am simtit ca presiunea de a bea lapte “ca sa nu se supere mama” a disparut si asa a iesit si laptele din sistemul meu. Beam cam o cutie de lapte … PE AN. Acu’ vreo doua luni mi s-a facut pofta de lapte, si prietenii au fost atat de socati ca au crezut ca sunt insarcinata. No chance there!

Revenind la discutia DESPRE lapte, Mihaela ne-a povestit cum si de ce este laptele atat de important pentru noi. Ne-a explicat de ce este mai bun si mai eficient laptele, decat produsele care deriva din el (iaurt, smantana, branza, etc.). Astfel, am aflat ca laptele este unul dintre putinele alimente in care regasim toate elementele nutritive de baza: proteine, glucide, lipide si minerale.

Calciu! Da! Si aici am sa o citez pe Mihaela Bilic:

“Calciul din lapte reprezintă standardul de referință pentru solubilitatea, absorbția și disponibilitatea acestuia în organismul uman. O porție de calciu înseamnă 300 mg indiferent dacă provine dintr-un pahar de lapte dulce, două iaurturi mici, o cutie de brânză proaspătă, un ”triunghi” de cașcaval sau două linguri de parmezan ras. În fiecare zi trebuie să consumăm trei porții de calciu, adică DZL (Doza Zilnică de Lactate). Având în vedere diversitatea de produse în care poate fi transformat laptele, este imposibil să nu putem găsi un ”lapte” pe gustul nostru, mai ales că miza este sănătatea!”.

Partea proasta este ca noi, ca si natie, consumam foarte putin lapte si/sau produse lactate si este, intradevar, necesar sa fim constienti de ceea ce putem pierde, neconsumand lapte (respectiv produse lactate). Eu tot o dau aici cu produsele lactate pentru ca, chiar si dupa aceasta discutie, tot nu pot sa beau lapte. Imi repugna mirosul de lapte, ideea de lapte, in cutie sau in pahar, cu cereale sau fara. Nu imi place sa il consum. DAR! branza si iaurt pot sa mananc. As manca toata vara rosii cu branza (sau branza cu rosii). Si totusi, viata mea ar fi fost mai usoara daca mi-ar fi placut laptele, pentru ca:

• Putem slăbi cu 30% mai repede dacă includem în dietă lapte și produse lactate (iaurt, lapte bătut, brânză proaspătă, urdă)?
• Laptele reduce hipertensiunea arterială și scade cu 50% riscul de accidente vasculare cerebrale? Există o asociere inversă semnificativă între nivelul tensiunii arteriale și aportul de calciu, magneziu și potasiu din alimentație. Aceste minerale se află în proporții optime și toate la un loc doar în lapte. De aceea, laptele și produsele lactate degresate pot fi considerate alimente eficiente în prevenția și tratamentul hipertensiunii arteriale la orice vârstă, inclusiv la copii, adolescenți și gravide.
• Nu există fenomenul numit intoleranță la lactoză, este vorba doar de o scădere temporară a capacității organismului de a digera zahărul din lapte?
• Sloganul ”Beți zilnic 2 litri de lichide” presupune inclusiv lapte? Laptele conține 83% apă, deci este nu numai un aliment, dar și o sursă de hidratare.

PS: singurul titlu pe care l-am gasit si care … oarecum legatura cu mancarea:)).

Share on Facebook

Share on Facebook

Dupa 1 an de zile – aproape – am simtit cum e sa te bata din nou pantofii. And it ain’t good Mister. Am acum doo degetele leucoplasticate. Ranite, suferinde! Care privesc cu teama ziua de maine si teama reintalnirii cu o alta pereche, fie ea si comoda, de pantofi.

Va dau un pont, daca tot ma cititi si astea. Mancati si de la Spring Time. Really!!! Au mancare BUNA!!! PAste Alfredo si Carbonara sunt foarte bune, iar nici cu Milaneze nu mi-e rusine. Eu de vreo 3 zile incoace mananc un meniu de-i zice “O masa copioasa” si zau de nu-i bun. Zic asta pen’ca oamenii au impresia ca acest fast food e nasol si nu e chiar asa.

Am descoperit un serial misto. Poate voi il stiti, poate nu, eh, vi-l spun oricum. Pam-Pam, Miranda!!! Este o comedie britanica si pe mine ma relaxeaza total. Watch it, i tell you!!

Stiti ce? Mi-e somn. Va pup!

Share on Facebook

Asadar, am ajuns acasa. M-am vazut cu fetele si ne-am hilizit vorbind despre chestii de nunti, job, mancare si vai cat de slaba sunt eu.  Si pe drum ma gandeam ca ma bag in pat si ma apuc sa scriu nitel. Si apoi am citit pe twitter de masterchef siiii…. am dat drumul la televizor.  Dar sa scriem totusi!

Am constatat ca imi place foarte mult cafeaua! Adica imi trebuie cafea pentru a functiona corespunzator. Apoi, trebuie sa socializez cu cineva. Colegele mele de munca sunt foarte ok si am cu cine face o glumita, deci asta ma ajuta la mentinerea mood-ului. Pozitiv!

Am inceput din nou sa umblu cu aparatul foto dupa mine. Inca sunt la stadiul de “micul turist japonez” si asta nu-i neaparat un lucru bun. Nu e ca si cum daca faci poze la toate cacaturile, una tre sa iasa buna. Da’ invat. Trebuie doar sa ma organizez mai bine.

As vrea totusi sa nu mai fiu asa lenesa acasa. M-a lovit o lene in moalele capului in asa hal ca trag infinit de mine ca sa fac ceva. Orice. Poate vine vreo fata draguta si mega organizata sa-mi explice si mie cum sta treaba. SAAAAAU, imi aleg o zi pe saptamana cand fac numai curatenie. Hmm. Will think about it!

Acum, ma duc sa-mi desfac o inghetata si sa stau catarata in capul patului.

Share on Facebook