Fata din Port

Doamna Tudor, adica Sabina, m-a inzestrat cu o noua leapsa. Ea a scris un post foarte frumos, si care efectiv m-a dus cu gandul la casa mea.

Eu m-am nascut in Bacau. Mai exact in Comanesti. Am crescut pana la 18 ani si jumatate in Poduri, un sat de pe langa Moinesti. Pot spune ca am crescut si la Moinesti, crescuta pana pe la ani de o matusa, si apoi m-au crescut ai mei la Poduri. Copilaria mea a fost lunga, si tare frumoasa. Abia asteptam vacantele de vara, pentru ca atunci veneau la bunici, la tara si ceilalti prieteni de-ai mei pe care in timpul anului nu ii vedeam. Tin minte ca vara faceam” claca” la poarta la Ana, unde stateam vreo10-15 copii si radeam cu totii de orice. Mancam seminte, furam mere din pomii vecinilor, ce sa mai…era misto. Mergeam cu totii la scaldat, asta cat am avut unde ne scalda, ca apoi a secat paraul…care apropo trecea si inca trece(ce a mai ramas din el) prin fata casei mele…

Uram zilele cand mama ma punea la treaba. Ma punea sa merg la camp, strambam din nas, apoi ma bucuram ca ma bronzez. oricum, eu am fost mereu cam ca laptele si … nu se prindea decat o roseata cumplit de usturatoare de mine.

Ah, sa nu uit de scoala si plecatul de acasa, si de ierni. Incep cu scoala. Eu eram la liceu in oras, si desigur faceam naveta. Toamna mai era cum mai era. Dar iarna era crunt…. Ma trezeam la 6 jumate, la 7 fara 10 plecam de acasa, pt ca la 7 si 10 maxim trebuia sa fiu in statie ca trecea autobuzul, care venea o data pe ora. Daca ningea, era misto, ca in statie toti ne bateam cu zapada, ajungeam la liceu ca vai de curu meu…alba toata, eventual cu zapada prin par, haine rucsac…mici detalii. Daca era ger era fff naspa. Pentru ca eu alunecam si cadea, toata lumea aluneca si nu toti cadeau, problema e ca …autobuzul nu prea mai circula….si uite asa faceam eu dimineata la 7 jumate, 4 kilometri pe jos, prin ger, sau viscol..la alegere..pana la liceu.

Asta a fost principala mea casa. Cea de la Poduri.Unde am crescut pana la 18 ani cu bunicul cu mama si cu tata. Nu am fost singura la parinti, dar m-am simtit de parca as fi fost, pentru ca sormea s-a maritat cand aveam eu 13 ani, si de atunci …tot singura am crescut.

Apoi m-am mutat in Bucuresti, in Dristor, unde am stat cam 10 luni. Casa provizorie. De acolo m-am mutat 2 saptamani la sormea. De la sormea m-am mutat intr-o garsoniera in Salajan. De acolo m-am mutat la sormea unde am stat cam o luna jumatate. De acolo m-am mutat in caminele din Agronomie. Cele ale facultatii de agronomie. Acolo am stat 2 luni. Din alea, m-am mutat in caminele din Agronomie, ale ASE-ului. Aia a fost pentru mine ca o mini casuta. Am stat cu 3 fete foarte simpatice. Any, Amy, si Lori. Am ramas prietena cu Any si cu Amy. cu Lori nu am pastrat legatura pentru ca nu a fost sa fie. Imi e dor de ele pentru ca au fost langa mine in niste momente foarte aiurea si grele si au fost si in zilele in care simteam ca pleznesc de bucurie. Apoi m-am mutat(provizoriu) in regie, unde mi-am facut niste prieteni geniali: ma refer la Mihnea si la Vlad. Pe Cico il stiam de dinainte. El a fost, este si va fi….stie el ce …;). Acolo am stat cam o luna jumatate. Apoi…m-am mutat cu inca 4 fete in Drumul taberei, intr-un apartament cu 3 camere. A fost frumos cat a durat, dar nu a durat foarte mult. 2 luni. Apoi m-am mutat la Alex, pentru vreo 3 saptamani. Apoooooi m-am mutat in garsoniera unde stau acum cu Livia.

Mutarea am facut-o anul acesta prin ianuarie, deci ar fi cam prima casa de cand sunt eu in Bucuresti, in care am stat aproape un an, si inca voi mai sta. Aici stau cu Livia, de are toti sunt sigura ca ati auzit.:))…:D.

Noi doua si ..cu Sushy, care azi dimineata la 7:05 lua bataie de la mine ca incerca sa violeze o punga galagioasa, am reusit sa formam un camin. Un locusor al nostru. Aici pot spune cat de cat ca ma simt ca acasa.

Daca ma credeti, nici la parintii mei la Bacau nu ma mai simt ca acasa. Pentru ca au modernizat casa, au schimbat mobila, au schimbat totul, in asa hal incat acum cand merg acolo, ma simt ca un musafir. Nimic nu mai e la fel cum era cand am plecat eu de acolo…Poate doar patul si sifonierul din camera mea….si cam atat. si televizorul cu telecomanda aia handicapata…

Toata plimbatura asta, prin care am trecut de 3 ani de cand sunt in Bucuresti, pentru ca s-au facut 3 ani in septembrie, m-au facut sa simt ca … pana nu imi cumpar eu o casa a mea, in care sa fac efectiv ce miscari vreau eu, CASA e locul in care simti ca poti sa te relaxezi, in care simti ca poti sa plangi, sa razi, sa iti chemi prietenii si sa ii cinstesti cu o clatita cu ciocolata, si cu un cico. Casa e locul acela in care efectiv te refugiezi de la zi la zi… Pentru mine CASA nu mai e locul, pe care mi-l imaginam cand eram mica.

M-am obisnuit, prost cred…dar cred ca semnificatia cuvantului CASA si-a priedut din insemnatate pentru mine. Tocmai din cauza ca am fost plimbareata.

In timp…voi regasi probabil adevaratul sens al cuvantului CASA. Pana atunci, Casa este locul in care locuiesc acum, si familie imi sunt prietenii si mama si tata si sormea. si nepotii.