Acum cativa ani, mai tinerica si necoapta fiind, imi faceam liste la inceputul anului cu ce vreau sa fac, cine vreau sa devin si multe bla bla-uri care erau importante pentru mine atunci si poate si doua zile mai tarziu. Va dati seama ca erau deja clasificate in categoria “fail de dinainte de a incepe”.

E la fel ca si cu o cura de slabit. Toate scopurile astea sunt cumva la fel. Aparent, la unii oameni, vointa nu se pune in miscare la fel de repede precum la altii.

Ca sa ma intelegeti mai bine, voi povesti cum am reactionat eu in niste situatii si mno, poate asa… mi se desteapta singurul neuron disponibil pe care il mai am in cap. Boing boing boing!

Eram in primul an de facultate, spre sfarsit. Eu am fost o fetiscana siluetica din liceu, nu eram nici prea grasa nici prea slaba, am avut mereu mici sunculite dar nu m-am putut bifa in categoria “grasa” pana in acel punct al vietii mele. In acel prim an am stat in chirie cu o prietena si amandoua am reusit sa ne ingrasam binisor. Nu eram scroafe, dar… aveam niste colacei de toata frumusetea. Simtindu-ma (putin) cu musca pe caciula, intr-o zi frumoasa de mai? (prin 2006) imi iau eu pantalonii, rolele si un maieu (cu buricul gol) si plec sa fac putina miscare prin IOR. Nu eram eu prea convinsa ca  e nevoie sa slabesc dar ma deranja ca nu imi mai puteam inchide blugii, ca tricourile stateau prea mulate pe mine, ca gafaiam cand urcam 3 etaje etc.. Cum ma miscam eu prin parc dau nas in nas cu un grup de liceence. Unele slabe, altele normale si o grasa. Da’ nu va ganditi ca era o grasa minuscula. Era o fufa obeza care a strigat dupa mine (!!!!!!) “faaaaaa, nu ti-e rusine cu suncile alea?”. Am avut un soc. SOC. Am vrut sa opresc timpul si sa o lovesc cu rautate in burta cu rolele mele. Am ajuns acasa, in continuare SOCATA si am zis ca trebuie sa fac ceva. Desigur ca nu am facut nimic, caci socul a trecut dupa vreo 3 zile. Sau mai bine zis,a  fost sters cu felii de pizza, hamburgeri si alte prostii. Totusi, in vara aia am slabit vreo 10 kile, fapt neprevazut de mine dar… cu un rezultat bun. aveam… 55-56 de kile. Apoi, dupa o alta jumate de an, am ajuns la 50 de kilograme (am 1.76 inaltime!). Needless to say ca imi puteai numara coastele daca stateam in pat si aveam o scobitura in loc de burta. Again, NU imi propusesem sa slabesc. Totul era pe fond nervos, stres si alte lucruri de care nu vreau sa imi mai aduc aminte.

sarim apoi … 4 ani in viitor, in  2010.

Lucram la Sety si imi placea la nebunie sa ma rasfat. Mostly ma rasfatam cu mancare. Mancam cam cat 3 perechi de cizme pe luna. Mult. Ajunsesem la 77 de kile. De 1 mai am mancat 13 mici, cartofi prajiti, vreo 2 pulpe si am baut si vreo 2 beri. Nu eram batoza da’ singurul lucru bun la toate kilogramele alea erau tatele (considerabil mai mari decat sunt acum!). Asadar, batozam, batozam si intr-o zi, culmea, tot de mai, am plecat la o catarare prin copaci cu o gasca de nebuni simpatici de pe twitter. Inainte sa plecam am mancat doua gogosi si vreo 2 hot-doguri (sa presupunem ca asta e varianta corecta a acestui americanism) moment in care am inceput sa fiu luata la misto. Radem, glumim da’… incepusem sa ma simt prost. Ma simteam rusinata si incepusem sa observ TOT ce inainte evitam sa vad. Partea buna e ca unul dintre nebunii din gasca (multumesc Cartoon) a gasit ac de cojocul meu si s-a gandit sa puna un pariu cu mine. Daca reuseam sa slabesc 10 kilograme pana la sfarsitul lui Iunie, atunci imi dadea nush ce bilete. I was really, really considering it. Drept urmare, the following day, Dana era la regim. Am mancat la greu piept de pui la gratar si branza din aia slaba, salate si mi-am interzis sa mai mananc dupa 6. Am fost si pe la sala cam o luna, da’ n-a fost de mine asa ca am tinut de reguli si i did my best.  Bai, a fost greu. Plangeam de pofta- nu de foame- de pofta!!!!! Eu nu-mi refuzasem nimic si acum sufletul meu le voia pe toate, din nou!! Dar eu nu si nu si-am reusit. Ma rog, am slabit vreo 9 kile si jumate pana la sf. lui iunie. As fi slabit si mai mult daca nu m-as fi angajat la AOL (era greu in ture sau in pauzele de 15 minute sa mananci mancare de regim) si nu as fi inceput cu infulecatul de sandvisuri si cola si dulciuri. Totusi, nu m-am mai ingrasat. Toata vara aia am ramas la 62-63.

Ei bine, vedeti voi… eu trebuie sa am un soc ca sa gasesc in mine vointa de a schimba ceva in viata mea.  Trebuie sa fiu ori pusa la zid, ori umilita, ori … sa plang pana cand simt ca lacrimile care-mi curg pe obraz, ustura. Sa simt in sufletul meu ca ceea ce pot pierde daca nu ma schimb, e mai important decat imi dau eu seama. Sa simt ca nu imi place ceea ce gasesc in minte.

Si daca ar fi sa imi propun ceva pe anul asta atunci imi propun sa fiu mai buna. Pentru mine si pentru cei care ma iubesc. Pentru ca ei sunt singurii care conteaza cu adevarat.

Share on Facebook